Iubiți credinciosi,
Lucrările la viitorul oratoriu, numit "Casa Sfintei Parascheva", au început anul trecut, și iata că prin mari eforturi a tuturor credincioșilor și binefăcătorilor parohiei noastre, acestea continuă, și ne apropiem de finalizare.
Mulțumire în primul rând I se aduce lui Dumnezeu pentru tot binele primit în aceasta parohie unde credincioșii au o biserica unde se pot ruga, și în curând vor avea disponibilă această minunată structură care va întregi activitățile de misiune și de catehizare a parohiei Voghera.
Venim la Dumneavoastră cu rugămintea ca încă o dată să contribuiți fiecare, cu credință și după posibilități, astfel încât să izbutim a face față lucrărilor, iar Noi vom stărui în rugăciuni către Bunul Dumnezeu ca să vă răsplătească orice efort la ridicarea acestei structuri. Cei care doresc să participe cu o mică jertfă o pot face prin virament bancar în contul parohiei:
BANCA INTESA SANPAOLO - IBAN : IT67E0306909606100000062279 CAUSALE: COSTRUZIONE ORATORIO
Prin serviciul de procesare plăți online oferit de Paypal. Selectează una dintre valorile afișate pe care dorești să o donezi și apasă pe "Donează acum". Completează datele necesare și vei fi redirecționat pe platforma Paypal pentru a completa donația
