În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.
Astăzi prăznuim pe Sfântul Ioan Scărarul. Acesta a trăit în secolul al V-lea, fiind egumen al Muntelui Sinai și unul dintre cei mai mari dascăli ai vieții duhovnicești ai Bisericii Sobornicești, încă nedespărțite.
Într-una dintre scrierile sale, el ne spune că înaintea lui Dumnezeu nu vom fi judecați pentru că nu am săvârșit minuni sau nu am fost teologi, ci pentru că nu am avut conștiința păcătoșeniei noastre și nu ne-am tânguit neîncetat pentru păcatele noastre. Plânsul despre care vorbește el nu este doar o întristare a feței sau o purtare copleșită de mâhnire, ci este acea stare a inimii care rămâne neîmpăcată atâta timp cât pricinuiește suferință celor iubiți și celor ce iubesc. În acest sens, inima noastră trebuie să fie mereu întru zdrobire atunci când nu aducem bucurie nici lui Dumnezeu, nici oamenilor. Dar trebuie și să tresalte de bucurie atunci când vedem limpede că, fie și printr-o clipă de luminare a inimii, printr-o claritate a minții, printr-o dreptate a voinței, printr-un cuvânt bun, printr-un gând curat, printr-un simțământ viu, printr-o faptă dreaptă, L-am bucurat pe Dumnezeu și am adus oamenilor pace, bucurie și ajutor.
Plânsul despre care este vorba aici nu este doar mâhnire. Da, este și durerea pentru cele neduse la îndeplinire, dar este și năzuința spre o viață vrednică de nădejdea ce ne-a fost dată – nădejdea vieții celei veșnice, a Împărăției iubirii lui Dumnezeu.
În acest scurt răstimp care ne mai desparte de zilele Pătimirilor Domnului, să ne adunăm gândurile și să ne punem înainte întrebarea acestui plâns, precum și a ceea ce facem pentru ca bucuria, pacea și mântuirea să strălucească în jurul nostru, ca Domnul să privească spre noi și să vadă că nu în zadar S-a răstignit pentru acest om. Iar când vor veni zilele Patimilor, va fi prea târziu să ne mai uităm la noi înșine. Atunci va trebui să intrăm în mulțimea cea pestriță, care trăiește atât de diferit, atât de neînțeles cele ce se petrec pe Golgota, pe ulițele Ierusalimului și în Grădina Ghetsimani. Atunci vom putea răspunde cu inima, cu mintea și cu voința noastră la Pătimirile Domnului, potrivit pregătirii pe care o dobândim acum.
Putem ajunge insensibili, putem fi împărțiți – pe jumătate ai lui Hristos, pe jumătate ai lui Iuda. De aceea, trebuie să ne gândim la aceasta înainte ca asupra noastră să vină judecata acestor zile de mare cumpănă, când se vor descoperi gândurile multor inimi, spre bucurie sau spre întristare. Amin.
Mitropolitul Antonie de Suroj
