În perioada 10–15 noiembrie 2025, un grup de 40 de pelerini din orașul Voghera a trăit o experiență duhovnicească deosebită în cadrul unui pelerinaj organizat în Grecia, pe urmele marilor sfinți ai Ortodoxiei.

Călătoria a cuprins opriri în Kefalonia, Corfu, Patras, Tesalonic și la impresionantele Meteore, locuri încărcate de istorie, rugăciune și har. Pelerinii s-au închinat la moaștele unor mari sfinți: Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir, ocrotitorul Tesalonicului, Sfânta Teodora și Cuviosul David, Sfântul Spiridon în Corfu, Sfântul Gherasim în Kefalonia, precum și Sfântul Apostol Andrei în Patras, alături de mulți alți sfinți ai Bisericii Ortodoxe.

Un moment deosebit al pelerinajului a fost călătoria cu vaporul în jurul Sfântului Munte Athos, unde pelerinii au avut prilejul să admire de la mal mănăstirile athonite și să primească binecuvântarea călugărilor care ieșeau pe țărm.

Pelerinajul s-a desfășurat într-o atmosferă de pace și comuniune, consolidând credința participanților și oferindu-le prilejul de a se apropia mai mult de tradiția și spiritualitatea ortodoxă greacă. Pentru mulți dintre pelerini, această călătorie a rămas o experiență de neuitat, un pas înainte pe drumul lor duhovnicesc.

Pentru bucuria acestor zile, se cuvine a aduce slavă lui Dumnezeu, Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu și Sfinților Săi, și bineînțeles, Centrului de Pelerinaje al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei și a doamnei preotese Carmen Voicescu, ghidul nostru pentru frumoasa organizare și reușita pelerinajului.

A consemnat pr. Cătălin Ștergărel.